Thursday, March 28, 2013

HIPOCONDRUL DREPT ȘI HIPOCONDRUL STÂNG

După împărţirea în regiuni (zone) topografice ale abdomenului anterior, hipocondrul drept, respectiv hipocondrul stâng (regiunea hipocondrică dreaptă şi regiunea hipocondrică stângă), apar în partea superioară, sub torace, deasupra celor două flancuri, încadrând epigastrul.
Hipocondrul drept şi hipocondrul stâng

Hipocondrul drept şi hipocondrul stâng

Corelaţii anatomice şi patologice

Cu privire la hipocondrul drept şi hipocondrul stâng, corelaţiile anatomice şi patologice, ultimele exteriorizate prin dureri sau inflamaţii, sunt redate în tabelul de mai jos.
ZONA (REGIUNEA)

CORESPONDENŢE ANATOMICE
SEMNIFICAŢIA DURERII SAU A INFLAMAŢIEI LOCALE
Hipocondrul drept
Lobul hepatic drept, colecistul, duodenul, unghiul colic drept, glanda suprarenală dreaptă, rinichiul drept.
Colică biliară (durerea poate iradia spre spate şi spre umărul drept), litiază biliară, hepatite acute sau cronice, hepatomegalie , ulcer duodenal, pancreatită acută (durere in bară), colică renală dreaptă, pneumonie bazală dreaptă, diverticuloză, tumori ale organelor corespondente.
Hipocondrul stâng
Stomacul, splina, coada pancreasului, unghiul colic stâng, glanda suprarenală stângă, rinichiul stâng
Ruptură de splină, splenite, splenomegalie, pancreatită acută sau cronică, colită, anevrism aortic, colică renală stângă, pneumonie bazală stângă, tumori ale organelor corespondente.

Wednesday, March 6, 2013

luniile anului - month of the year

                  
 


                                              

   

 

                                             

 

 

 

 

Sunday, December 30, 2012

genitivul substantivelor

In lb.engleza cazul genitiv se poate indica in 2 feluri:

1.daca posesorul este fiinta umana:
-folosim notatia `s
In acest caz posesorul sta in fata iar acesta este urmat de obiectul posedat.

Exemple:
Tom`s phone,the dog`s food.

-cu -`s exprimam si posedatul
-in cazul tarilor : New Zealand`s attitude
-in cazul mijloacelor de transport : the taxi`s door
-in cazul perioadei de timp : today`s newspaper
-in cazul anumitor expresii:for God`s sake from bird `s -eye view
-in cazul genitivului la plural relatia posesiva se indica numai prin apostrof: the ladies` room,my parents` house
-la substantivele care formeaza pluralul neregulat,notatia este `s:
the men`s club,the children`s books

2.daca posesorul nu este fiinta umana:
-folosim structura of ,unde in fata sta obiectul posedat,dupa care prefixul of este urmat de posesor.
exemple :the color of your dress ,the shape of the house
Pentru exprimarea "posedarii multiple" :he is a friend of my father`s,he isone my friend`s friends

pluralul substantivelor

Numarul arata la cate obiecte se refera un substantiv. Fara distinctia dintre unul (singural) si mai multe (plural) ar fi greu sa ne exprimam...

Ce vom invata:
- sa ne referim la mai multe obiecte/fiinte

De regula, in engleza, pluralul substantivelor se formeaza adaugand -s / -es / -ies sau -ves la sfarsitul cuvantului.

1. Majoritatea substantivelor primesc terminatia -s la plural:

Exemplu:car – cars (masina - masini)
boy – boys (baiat - baieti)
flower – flowers (floare - flori)

2. - es se foloseste pentru substantive care se termina cu – s, -ss, -sh, -ch, -x, -o

Exemplu:bus – buses (autobuz - autobuze)
class – classes (clasa - clase)
dish – dishes (farfurie - farfurii)
peach – peaches (piersica - piersici)
fox – foxes (vuple - vulpi)
tomato – tomatoes (rosie - rosii)

Exceptii:radio – radios (radio - radiouri)
piano - pianos (pian - piane)

3. -ies se foloseste pentru substantive care termina cu consoana + y, cu eliminarea literei y

Exemplu:cherry – cherries (cireasa - cirese)
baby – babies (bebelus - bebelusi)
lady – ladies (doamna - doamne)
city – cities (oras - orase)

4. -ves se foloseste pentru substantive care se termina in -f sau -fe

Exemplu:leaf – leaves (frunza - frunze)
wife – wives (sotie - sotii)
wolf – wolves (lup - lupi)

Exceptii:roof – roofs (acoperis - acoperisuri)
cliff - cliffs
(stanca - stanci)

5. Unele substantive au forma de plural neregulata:

Exemplu:child – children (copil - copii)
tooth – teeth (dinte - dinti)
goose – geese (gasca - gaste)
ox – oxen (bou - boi)
deer – deer (caprioara - caprioare)
woman – women (femeie - femei)
man – men (barbat - barbati)
sheep – sheep (oaie - oi)

Atentie!Adjectivele nu au forma de plural:

Exemplu:one happy boy – two happy boys (un baiat fericit - doi baieti fericiti)

Saturday, December 29, 2012

“stop” + verb (to/ -ing)

  • She stopped talking.
  • She stopped to talk.

Ambele propozitii sunt corecte gramatical, ambele situatii se pot intalni in comunicare, insa exista o mare diferenta de inteles intre ele. Care?

Ei, bine, trebuie sa fii atent la urmatoarele lucruri:

  • Stop + V-ing are sens de “a inceta o activitate”
  • Stop + (to) V are sens de “ a te opri cu scopul de a …”, “a te opri pentru ca sa…”

Deci:

  • She stopped talking. = S-a oprit din vorba, din discutie.
  • She stopped to talk. = S-a oprit, pentru ca sa vorbeasca.

Alte exemple:

A renuntat la fumat. => He stopped smoking.

Repara masina, dar s-a oprit ca sa fumeze o tigara. => He was repairing the car, but he stopped to smoke a cigarette.

“like” + verb (“to”/ “-ing”)

Una dintre regulile gramaticale spune ca dupa verbe ca:
  • like, enjoy, love etc.

daca urmeaza un alt verb, atunci el trebuie sa aiba terminatia “-ing”.

Astfel, exista propozitii de felul urmator:

I like going shopping.

She enjoys watching TV.

We love visiting our parents.

Dupa aceste verbe se pune, insa, si verb la infinitiv lung, adica de forma “to V”, atunci cand alegi sa faci ceva intr-un anume context.

I like to go shopping on Saturday.

She enjoys to watch TV when she comes back from work.

We love to visit our parents in the morning to have coffee together.