Thursday, March 28, 2013

CREASTA ILIACĂ

Creasta iliacă este reprezentată de marginea curbată superioară a osului iliac, care formează bazinul.
Creasta iliacă - situare, importanţă

Omul prezintă două creste iliace (creasta iliacă dreaptă şi creasta iliacă stângă) care mărginesc zonele cele mai înalte ale scheletului bazinului.
Creasta iliacă

Creasta iliacă

Creasta iliacă prezintă importanţă în măsurătorile antropometrice şi în biopsii.

• Creasta iliacă ca reper în măsurători

Dacă se unesc cele 2 creste iliace (creasta iliacă dreaptă şi creasta iliacă stângă) printr-o linie dreaptă imaginară (linia Tuffier), proiecţia acesteia va intersecta posterior spaţiul intervertebral dintre a III-a şi a IV-a vertebră lombară (L3 -L4). Acest reper este important în efectuarea puncţiilor lombare.
Linia de unire a extremităţilor cele mai ridicate ale celor două creste iliace (linia Tuffier) proiectată pe peretele abdominal anterior, reprezintă un important reper de delimitare topografică pentru anatomia clasică, deoarece reprezintă linia convenţională orizontală caudală, de mare importanţă în delimitarea topografică (vezi: Abdomenul anterior - zone (regiuni) topografice), delimitând inferior fosele iliace (fosa iliacă dreaptă şi fosa iliacă stângă) şi hipogastrul.

Distanţa dintre creasta iliacă şi coaste a constituit un important criteriu de clasificare a morfotipurilor umane (tipuri constituţionale).

• Creasta iliacă în biopsie

Una dintre regiunile osoase exploatate curent în biopsia medulară este creasta iliacă.
FLANCUL DREPT ȘI FLANCUL STÂNG ABDOMINAL

În zona mediană a abdomenului, încadrând mezogastrul, conform împărţirii în regiuni (zone) topografice, se află flancul drept, respectiv flancul stâng, arii convenţionale care poartă şi numele de regiuni laterale ale abdomenului. Superior flancurilor, se află regiunile hipocondrice (hipocondrul drept şi hipocondrul stâng) iar inferior; fosele iliace (fosa iliacă dreaptă şi fosa iliacă stângă).
Flancul drept şi flancul stang abdominal

Flancul drept şi flancul stang abdominal

Corelaţii anatomice şi patologice

Cu privire la Flancul drept şi flancul stâng, corelaţiile anatomice şi patologice, ultimele exteriorizate prin dureri sau inflamaţii, sunt redate în tabelul de mai jos.
ZONA (REGIUNEA)
CORESPONDENŢE ANATOMICE
SEMNIFICAŢIA DURERII ÎN REGIUNILE LATERALE ALE ABDOMENULUI SAU A INFLAMAŢIILOR LOCALE
Flancului drept
Duoden, colon ascendent, jejun, rinichi drept.
Ulcer duodenal, enterite şi colite ale porţiunilor intestinale corespondente, nefrită, colică renală dreaptă, rinichi polichistic, ptoză renală, tumori ale organelor corespondente.
Flancului stâng
Colon descendent, ileon, rinichi stâng.
Enterite şi colite ale porţiunilor intestinale corespondente, nefrită, rinichi polichistic, ptoză renală, colică renală stângă, tumori ale organelor corespondente.
FOSA ILIACĂ DREAPTĂ ȘI FOSA ILIACĂ STÂNGĂ

Fosa iliacă dreaptă şi fosa iliacă stângă (regiunea iliacă dreaptă şi stângă, regiunea inghinală dreaptă şi stângă) se situează, după împărţirea în regiuni (zone) topografice ale abdomenului anterior, în părţile inferioare laterale, încadrând hipogastrul. Deasupra foselor se găsesc cele două flancuri (flancul drept şi flancul stâng abdominal). Cele două linii convenţionale verticale, creasta iliacă dreaptă şi stângă (spinele iliace după Nomina Anatomica) şi proiecţiile foselor iliace interne, delimitează ariile convenţionale al acestor regiuni abdominale.
Fosa iliaca dreapta si fosa iliaca stanga

Fosa iliaca dreapta si fosa iliaca stanga

Corelaţii anatomice şi patologice

Cu privire la fosele iliace, corelaţiile anatomice şi patologice, ultimele exteriorizate prin dureri sau inflamaţii, sunt redate în tabelul de mai jos.
ZONA (REGIUNEA)
CORESPONDENŢE ANATOMICE
SEMNIFICAŢIA DURERII ÎN FOSA ILIACĂ DREAPTĂ SAU STÂNGĂ ORI A INFLAMAŢIILOR LOCALE
generale
în funcţie de sex
Iliacă dreaptă
Apendice, cec, porţiunea terminală a ileonului, ureter drept.
Ovar drept
Cordon spermatic drept
Apendicită, perforaţie de cec, enterită regională (ileită), diverticulită Meckel, anexită dreaptă, chist ovarian drept, sarcină extrauterină, salpingită, hernie inghinală dreaptă, litiază renoureterală dreaptă, tumori ale organelor corespondente.
Iliacă stângă
Colon sigmoid, ureter stâng
Ovar stâng
Cordon spermatic stâng
Colită (sigmoidită), colită ulceroasă, perforaţie de colon, hernie strangulată, anexită stângă, chist ovarian stâng, sarcină extrauterină, salpingită, hernie inghinală stângă, litiază renoureterală stângă, tumori ale organelor corespondente.
HIPOGASTRU

Hipoogastrul sau regiunea hipogastrică, după împărţirea în regiuni (zone) topografice ale abdomenului anterior, apare în partea inferioară centrală, fiind încadrat de cele două fose iliace (fosa iliacă dreaptă şi fosa iliacă stângă). Superior hipogastrului, se situează mezogastrul.
Hipogastru
Hipogastru

Cu privire la hipogastru, corelaţiile anatomice şi patologice, ultimele exteriorizate prin dureri sau inflamaţii, sunt redate în tabelul de mai jos.
ZONA (REGIUNEA)
CORESPONDENŢE ANATOMICE
SEMNIFICAŢIA DURERII MEZOGASTRICE SAU A INFLAMAŢIEI LOCALE
hipogastrică
generale
în funcţie de sex
Ileită, cistită, litiază a vezicii urinare, endometrioză, anexită, metroanexită, fibrom uterin, apariţia fluxului menstrual, sarcină, avort, prostatite, boli venerice avansate, tumori şi obstrucţii ale organelor aferente.
ileon, vezică urinară, uretere
uter
prostată
MEZOGASTRU

Mezogastrul, regiunea mezogastrică sau zona periombilicală, după împărţirea în regiuni (zone) topografice ale abdomenului anterior, apare în partea centrală, fiind încadrat de cele două flancuri (flancul drept şi flancul stâng). Superior mezogastrului, se situează epigastrul, iar inferior hipogastru.
Mezogastrul
Mezogastrul

Corelaţii anatomice şi patologice

Cu privire la mezogastru, corelaţiile anatomice şi patologice, ultimele exteriorizate prin dureri sau inflamaţii, sunt redate în tabelul de mai jos.
ZONA (REGIUNEA
CORESPONDENŢE ANATOMICE
SEMNIFICAŢIA DURERII MEZOGASTRICE SAU A INFLAMAŢIEI LOCALE
Mezogastrică
Epiplon, mezenter, duoden, jejun, ileon, aorta abdominală
Hernie ombilicală, duodenită, ulcer duodenal, pancreatită acută (iradiază în bară spre hipocondrul drept şi stang), enterită, boala Crohn tromboză mezenterică, anevrism aortic, uneori apendicită acută în faza de debut, tumori sau obstrucţi ale organelor corespondente
HIPOCONDRUL DREPT ȘI HIPOCONDRUL STÂNG

După împărţirea în regiuni (zone) topografice ale abdomenului anterior, hipocondrul drept, respectiv hipocondrul stâng (regiunea hipocondrică dreaptă şi regiunea hipocondrică stângă), apar în partea superioară, sub torace, deasupra celor două flancuri, încadrând epigastrul.
Hipocondrul drept şi hipocondrul stâng

Hipocondrul drept şi hipocondrul stâng

Corelaţii anatomice şi patologice

Cu privire la hipocondrul drept şi hipocondrul stâng, corelaţiile anatomice şi patologice, ultimele exteriorizate prin dureri sau inflamaţii, sunt redate în tabelul de mai jos.
ZONA (REGIUNEA)

CORESPONDENŢE ANATOMICE
SEMNIFICAŢIA DURERII SAU A INFLAMAŢIEI LOCALE
Hipocondrul drept
Lobul hepatic drept, colecistul, duodenul, unghiul colic drept, glanda suprarenală dreaptă, rinichiul drept.
Colică biliară (durerea poate iradia spre spate şi spre umărul drept), litiază biliară, hepatite acute sau cronice, hepatomegalie , ulcer duodenal, pancreatită acută (durere in bară), colică renală dreaptă, pneumonie bazală dreaptă, diverticuloză, tumori ale organelor corespondente.
Hipocondrul stâng
Stomacul, splina, coada pancreasului, unghiul colic stâng, glanda suprarenală stângă, rinichiul stâng
Ruptură de splină, splenite, splenomegalie, pancreatită acută sau cronică, colită, anevrism aortic, colică renală stângă, pneumonie bazală stângă, tumori ale organelor corespondente.
EPIGASTRU

Epigastrul sau regiunea epigastrică, după împărţirea în regiuni (zone) topografice ale abdomenului anterior, apare în partea superioară centrală, fiind încadrat de cele două regiuni hipocondrice (hipocondrul drept şi hipocondrul stâng). Inferior epigastrului, se situează mezogastrul.


 
 
 
Epigastrul

Corelaţii anatomice şi patologice

Cu privire la epigastru, corelaţiile anatomice şi patologice, ultimele exteriorizate prin dureri sau inflamaţii, sunt redate în tabelul de mai jos.
ZONA (REGIUNEA)
CORESPONDENŢE ANATOMICE
SEMNIFICAŢIA DURERII EPIGASTRICE SAU A INFLAMAŢIEI LOCALE
Epigastrică
Pilorul, duodenul, pancreasul, lobul hepatic stâng
Gastrite acute şi cronice, ulcer gastric (durerea iradiază spre stânga) şi duodenal (durerea iradiază spre dreapta şi spre spate, dacă este puternică), stenoză pilorică, pancreatite cronice şi acute (durere irardiantă "în bară" spre hipocondrul drept şi stang), tromboză mazenterică, anevrism sau ocluzie aortică, spasme pilorice (hipoglicemie, foame, nevroza), tumori ale organelor corespondente, intoxicaţii (se manifestă adesea prin senzaţie de arsură) cu ciuperci otrăvitoare sau cu substanţe chimice, toxiinfecţii alimentare.